Soul’s storm

Sentimentul spânzurat de cerul minţii mele,

Mă dezleagă de lanţuri,

Mă dezleagă de blesteme.

 

Mă hrănesc cu speranţe de la sânul unui Dumnezeu apatic mie,

Şi mă încarc cu voci păgâne

Ce-mi insufla răzbunare pe sub gene.

 

Sufletul mi-e decojit în mii şi mii de frunze

Pe care le îmbrac cu dor şi cu durere

Ca pe propria-mi piele murdărită de păcat.

 

Traiesc în monarhia unei minţi hidoase,

Ce îmi dă un imbold roz de a ucide

Ultima urmă fină de visare.

                                                                                                                    

În timp ce zâmbetul îmi ascunde otrava de sub piele,

Caut să scot ace din păpuşile vechi,

Caut să mă scufund în vopseaua amară stropită pe pereţi.

 

Muzele mele oarbe se sting în vapori putrezi de noapte,

Împletindu-se pe braţele mele zgâriate

De spini murali de trandafiri.

 

Agăţându-mă de fiecare cuvânt,

Agit spirite de mult uitate.

Afrodite crucificate în crusta iadului numit pământ,

Mă toarnă-n forma lor perfectă  

Si tot ce mai rămâne e doar fum gros de portocale.

 

Lulu 

« VICIILE MELE

Vartejul umbrelor »