Vartejul umbrelor

 

Nu cred in oglindirea gandurilor pe o epiderma,cat de fina si translucida ar fi ea. Nu m-am mai simtit de mult timp asa, parca as fi dormit vreo 3 vesnicii si acum m-am trezit sub zambetul confuz al unei galaxii de altadata. Am uitat, da, am uitat cum e sa privesti totul dincolo de valul de ploaie. In mod normal, n-ar fi vrut sa se dea la o parte chiar la insistentele a o mie de suflete in cautarea adevarului absolute. Cu toate astea ma simt schimbata, ma simt mai buna in masura in care ereticul sentimental din mine o permite.

Ma simt ca un strop de apa sus, deasupra unui vulcan, coplesita de grandoarea lui, usor infricosata ca pot fi distrusa dar in acelasi timp constientizand maretia si unicitatea momentului. Ma simt de parca mi-am scos vechea pereche de aripi dintr-o celula a constiintei in care a zacut timp de 2 iubiri si jumatate…

Imi vad gandul reflectat in oglinzile multiplicate din salonul inimii lui. Il auzeam candva respirand prin mare. La miezul noptii fierbanteala lui ma trezea. Convalescenta isi intindea, timid, etapele in fata. Credeam ca noi, doua umbre ne dadeam in leagan si ne mangaiam scoica vietii.

Nimeni n-a fost de partea ta cand venea vorba sa asisti la şarada umana si te simteai blocat intr-o balta rece de lumina tomnatica. O toamna tarzie si cate un ger bacovian care sa completeze tabloul asta depasit. Fortez limbile unui ceas de bucurii inspre o lovitura fatala catre a 13-a ora. Ma plimb prin camera noastra de altadata si te sorb,te sorb ca pe o cafea dulce-amaruie.

Uneori as vrea sa te spanzur cu o fasie de lumina rece si uitata in regatul neoanelor urbane, inainte de a sterge frenetic raspunsuri fara miez, de a respira Prana ochilor tai goi. Campul personal de lupta e marcat cu saruturi, scrijelit cu revederi si tapetat cu tresariri.

Cat de tarziu s-a facut in mine? Mai stii?  Vidul e generos.

Nu ne va vindeca nicio rana, va sta de-o parte, va sufla peste cicatrici si ne va privi ironic, stiind ca suntem doar o infima parte din cautarea nebuna care isi pierde, cu fiecare secunda, subiectul. Vartejul dintre noi formeaza o coloana din cenusa,fara de sfarsit. Te supui dependentei de alte entitati,iar pe mine ma lasi aici,sa ma zvarcolesc  ca un sarpe Boa batran si orb.

Unde esti?

Tu nu vezi ca suntem niste umbre la distante incomensurabile?

ȘERBAN ALEXANDRA

« Soul’s storm