Soul’s storm

Sentimentul spânzurat de cerul minţii mele,

Mă dezleagă de lanţuri,

Mă dezleagă de blesteme.

 

Mă hrănesc cu speranţe de la sânul unui Dumnezeu apatic mie,

Şi mă încarc cu voci păgâne

Ce-mi insufla răzbunare pe sub gene.

 

Sufletul mi-e decojit în mii şi mii de frunze

Pe care le îmbrac cu dor şi cu durere

Ca pe propria-mi piele murdărită de păcat.

 

Traiesc în monarhia unei minţi hidoase,

Ce îmi dă un imbold roz de a ucide

Ultima urmă fină de visare.

                                                                                                                    

În timp ce zâmbetul îmi ascunde otrava de sub piele,

Caut să scot ace din păpuşile vechi,

Caut să mă scufund în vopseaua amară stropită pe pereţi.

 

Muzele mele oarbe se sting în vapori putrezi de noapte,

Împletindu-se pe braţele mele zgâriate

De spini murali de trandafiri.

 

Agăţându-mă de fiecare cuvânt,

Agit spirite de mult uitate.

Afrodite crucificate în crusta iadului numit pământ,

Mă toarnă-n forma lor perfectă  

Si tot ce mai rămâne e doar fum gros de portocale.

 

Lulu 

Scursură cerebrală

Da, tu eşti!

Tu cea cu flori ţesute strâmb, în carnea ochilor din suflet!

Cauţi fericirea în sânge,

El îţi suflă-n vene leacul vieţii,

Pe care tu îl alimentezi cu durere.

Unde ai ajuns?!?

Ai urcat până la nori.

Acum îi guşti.

Ştiu… sunt dulci!

Acum de ce ai picat?

Ochii tăi înceţoşaţi sunt gata de decolare,

Corpul ţi se topeşte.

Ce ai de oferit?!?

Dansezi, agăţându-te de filamentul becului unei idei pierdute în poala soarelui

Până şi lumina focului îţi face jocul.

Te urasc!

Ceaiul de cireşe acre înca îţi mototoleşte figura perfectă.

Vitalitatea ta îmi ameţeşte simţurile.

Eşti ca sucul de lămâie stoarsă în pupile albăstrui.

Tu eşti viaţă pe băţ!

Haotic îmi desenezi linii de grafit pe faţă.

Mi-ai plâns ghemotoace de lacrimi.

Acum zâmbetul ţi-e putred de fum.

Asta e tot?

Lulu

Madness of inner thoughts

Verdele primăvăratic închis în coşmarul culorilor,

Uitat printre vise şi morţi,

Într-o cameră fară flori.

Sentimentul…

Ascuns şi el în crăpătura din perete.

Sufletul atinge puctul de fierbere al sângelui

Visul?!?

Pierdut la poker într-o zi de joi,

O zi cu amurg topit.

Lulu

Ador să…

  

Ador să văd cum zilele trec, iar vin şi pleacă 

Ador cum vocea ta în lacrimi se îneacă,

Ador să aud cum totul parca în corzi de vioară plânge,

Ador că te-am lăsat în urmă dar nu mă mai întorc.

Ador să simt fericirea des…

Ador să simt cum încet, încet trăiesc.   

Ador să te vad fericita,  

Ador să te văd în braţele mele

Ador să plec, să uit de tot şi să iubesc.

Ador să mă prefac om,  

Ador că acum te uiţi speriată când scriu, 

Ador că iubirea pentru tine nu se mai întoarce,

Ador că trebuie sa ştii debia acum totul…

Ador să te ştiu fericită,   

Şi ţi-am mai spus ceva…

Ador să fac ceea ce fac! 

Ador că nu mă crezi niciodată.

Vartolomei Grigori  

Povestea unui zâmbet

 

Povestea unui zâmbet

 

Era odata-un zâmbet jucăuş…

Şi era mic şi uşor schiţat pe o bucată de hârtie.

Era fericit… şi mereu visa.

Îi plăcea Dunărea,

Credea că locul lui era acolo,

Unde toţi oamenii işi lăsau dragostea

Unde toţi lăsau lacrimi,

Unde doi câte doi pescăruşii zburau…

Şi-n cele din urmă drumurile lor se despărţeau în ceaţă

Într-o zi zâmbetul a întâlnit alt zâmbet

Unul colorat şi nebun.

Şi zâmbetul nostru s-a-ndrăgostit.

Cele două zâmbete îşi împleteau colţurile,

Îşi cântau poveştile la chitara…

Aiurau poveşti matinale,

Strângeau clipe şi stele de pe cer în fiecare noapte.

Şi altă zi a venit…

Zâmbetul colorat nu era de găsit – a dispărut .

De atunci nimic nu a mai fost la fel…

Celălalt zâmbet s-a pierdut.

A fost uitat de lumea rea,

Ce l-a mototolit şi l-a catalogat

Drept zâmbetul trist şi contorsionat. 

 

Moroianu Luciana

Garden of dreams

                 

Garden of dreams

 

Stăteam în ziua aceea caldă

În grădina secretă a curţii tale

Clipeam uşor printre fire moi şi reci de iarbă proaspătă

Îmi încălzeam obrajii pudraţi

Cu urme de lacrimi uşoare

Soarele îmi străpungea corpul printr-un ochi

Reflectând înăuntrul meu curcubee mohorâte.

Mă pierdeam încet,

Înnebuneam chinuitor printre note ascuţite de vioară

Şi pianul tău uriaş din curte îmi asculta suferinţa.

Ziua-mi părea infinită…

Nori-mi păreau baloane de săpun

Suflate de-un copil pierdut printre copaci uriaşi

L-am luat de mână şi ne-am pierdut amândoi.

Ai uitat lumina aprinsă sub lacul unde dormeam noaptea.

M-ai uitat aici!

Acum am ochii goi şi tulburi,

Albul opac al razelor de soare nu mă mai străpunge

Şi iarba s-a uscat.

La fel şi lacrima de pe obrazul meu.

Copilul a crescut şi el…

Am ramas doar eu şi pianul

Şi poveştile noaste scrise pe-un bileţel !

Moroianu Luciana

Când lumina se stinge…

Când lumina se stinge…

Jocul sufletelor începe.

Când lumina se stinge,

Visele se împlinesc

Şi trupul firav se manjeşte

De praf de neputinţa.

Când lumina se stinge,

Sufletele se împletesc printre cearşafuri şi draperii decupate

Tavanul se transforma-n cer cu stele

Inima-n bătăi de ceas

Respiraţia în aburi şi nori.

Când lumina se stinge,

Prinzi urma ochiului,

Urma pielii de catifea rece

Şi parul de neon ce curge peste tine…

Eşti totuna cu umbra lunii,

Totuna cu chinul.

Când lumina se stinge,

Cutia de săpun a mimilor, ce privesc curioşi de sus,

Devine opaca…

Şoricei pudraţi par a mişuna pe la urechile tale,

Aducându-ţi şoapte în limba îngerilor.

Când lumina se stinge,

Parfumul rămâne,

Şi spiritul prinde gust lucid.

Moroianu Luciana

All about me.

 

All about me.

 

Pe buze înca iţi simt gustul

Corpul şi sufletul meu înca poarta amprenta ta

Ai muscat din conştiinţa mea

Ai alimentat pacatul

Şi ai fugit.

M-ai lasat aici să nu pot sa fiu eu

M-ai învaţat sa exist doar cu tine.

Nu ştiu sa te iubesc

Dar îti închin un pahar de lacrimi

Îl închin pentru toate inimile pe care le-ai frânt.

Nu eşti usor de gasit in aglomeraţia din sufletul meu

Te caut prin amintiri,

Şi te mai gasesc cateodata,

Când îţi aprinzi ţigara,

Pentru ca fumul pe care îl scoţi e roşu.

Ştiu ca ai plecat

Pentru că te alimentam cu fericire

Când tu-mi dădeai doar suferinţă

Şi ştiu ce vrei…

Mă vrei în genunchi

Aducându-ţi un buchet de flori de mac

Şi paharul de lacrimi pe care îl meriţi

Mă vrei vulnerabila

Pentru ca Tu să mă poţi controla

Să ne împletim spiritele

Printe florile sălbatice de pe câmpul minţii mele

Să-mi dai echilibrul de care am nevoie,

Să fim una şi aceeaşi fiinţa

Mereu.

Să pot sa-ţi simt gustul acrişor

Să-ţi văd conturul ochilor albaştrii.

Să nu te desprinzi de mine

Ca notele dintr-o coarda de chitara

Să nu te ofileşti niciodata

Să fim una si aceeaşi fiinta nula.

 

[Doar o confesiune către alter ego-ul meu]

Moroianu Luciana

Adio, iubitul meu!

 

El se stinge, Ea priveşte

Cum pasii i se-nfunda in ecoul asurzitor al mintii.

Ii stoarce fata de orice vitalitate

Si i-o scurge prin ochi.

Buzele i se usuca calm dar brusc,

Ochii-i se inunda in valuri de matase si cristal

El ii deseneaza pe fata, urma lui,

Ce sfasie firava piele a fetei.

Ii va fi tare dor… de tot.

De intalniri pe-ascuns,

De vorbe dulci si tandre

Ce-i ofereau candva curaj.

De privirea lui intensa,

Ce te-adancea-n inima unui oras.

Un vechi oras al nebuniei,

Si-al Luciferului pazitor,

Si-al ingerilor murdariti

De dorul lui… nemuritor!

…

Si-un ultim tipat a iesit

Din pieptul stins al fetei cu ochii de jad:

“Adio iubitul meu…

Ne vedem in Iad!”

 

Moroianu Luciana