Prima atingere.

Simt prima atingere răsunând în neantul gândirii mele…
Îmi aduc aminte de primul zâmbet
ca de o rană nesfârșită ce mi-a frăgezit pielea…
Port tatuat pe obraz primul sărut,
Aștept cu fiecare clipă momentul revederii,
Vreau ca simpla noastră idilă
ce ne-a cuprins sufletele de copii
să putrezească ușor ca o portocală stricată,
să nu regăsesc nimic din ce am fost și voi fi,
să nu primesc nici simplul la revedere;
Vreau ca inima să-mi păstreze
Imaginea ta, ca o cameră cenzurată
De pereții vineții ai tristeții…
Și un singur lucru mai important decât orice,
chiar decât tot ce ai visat sau ai sperat…
Să rămân amintirea nebună
a unei trăiri copilărești
și să mă sparg ca un pahar de cristal
în străfundurile inimii tale,
prinț al reveriilor mele,
îngerul suferinței și mesagerul durerii
din care mi-am hrănit sufletul răpus.
Nu vreau să-ți mai văd ochii mirobolanți
în lumina cețoasă a minciunii!
Te vreau ca ieri,
apostolul nevăzut al unei fericiri pe care nu am găsit-o niciodata !

*Bădilă Diana,

cl. a VI-a,

C.N. ”GH.M. MURGOCI” BRĂILA

Obsesie

Nu vrei să ne zgâriem printre corali?
Avem timp; luna se va oxida abia pe 15.
Am pus stelele în cutia de gablonzuri
Iar sărutul tău îl port şi acum ca o camee.
Muşc din excesul corolei de azalee
Şi adorm suav între constrângeri ascuţite.
Mă ascund ca un copil, printre şuviţe,
Speriat de cum fulgeră şi tună.
Ia-mă de mână, îneacă-mă în gene
Cu un sărut de noapte bună.
Punct mort.
De acum sunt în letargie până mâine…
Până azi…
Până acum…
Când iţi revăd haosul hipnotic al cyanului.
Apar efectele coreei, râd nervos şi imatur.
Tu eşti viciu, sedativ, letal şi tot ce este pur.

*Codreanu Isabella

Cine e de vină ?

Picătura de pe o căpșună explodează. Se împrăștie, o acoperă, se evaporă.

Așa ți se întâmplă când ajungi în fața ușii, e seară. Totul e normal… Doar o zi groaznică.  Nu poți intra, suni un prieten care oricum nu-ți răspunde, te mai plimbi puțin, dar asta oricum nu-ți folosește  la nimic. Nu-ți este atenuată furtuna, ești gata să cedezi în interior, să te manifești în exterior.

E un sentiment care te chinuie și nu e ură, pentru că nu ai simțit ura niciodată; nu poate fi nici acum, pentru ca începuturile sunt frumoase, iar acum te chinui. Ai auzit câteva conversații despre gelozie. Nu e clar că te regăsești, dar nu e nici cert că în momentul ăsta nu e ea cea care te împiedică să-ți îndeplinești rutina zilnică.

Aer proaspăt și acea speranță care te vrăjește… Acel soare care dă rozul fructului crud, trecător, bineînțeles, la fel de trecător ca momentul tău de răbufnire.

Picătura e uscată, nu ștearsă definitiv. Și totuși, mai liniștit, cauți cheia, deschizi… ai intrat… Buna seara!

Corina Dabija

Nepăsare

Dacă stăteam mereu împreună, cum era?
oare mai tânjeam după tine?
oare o simplă adiere a parfumului tău mă aruncă în infern?
Sau totul era anost. Tu mă sărutai. Eu mă aratam atras.
Joc şi joacă. Foc şi benzină. Noi doi.
alee din becuri sparte. Amintiri şi înţepături de frig
Tot îmi pătrunde în ligamente şi îmi carbonizează sufletul
Tu eşti păcatul originar. Iar eu n-am ce face.
Am îndrăznit să te iubesc.
Iar tu mi-ai arătat de ce eşti în stare.
Miraje. Miraje şi tutun.
Toate astea se învârteau în jur
Epiderma ta mă ducea la colaps.
Atracţie copilărească şi rama realităţii
Mă ataci. Te crezi câştigătoare.
Nu îţi dărâm visele.
Apare şi furtuna.
Te apropii de mine şi mă încătuşezi.
Brusc îşi face apariţia un zâmbet demonic.
Mă crezi neputincios. Ochii tăi trădează.
Trădează lacrimi vărsate. Trădează iubiri uitate.
Trădează ca o să mă laşi aici şi o să mă incendiezi.
Şi mai ales te trădează pe tine.
Hohote şi lacrimi.
Atât îţi mai dau. Te privesc scurt.
Să trec şi de asta.
O să calc peste tine iar.
O să te lovesc. O să te pun la pământ
Şi o să te aprind doar dintr-o privire.
Şi s-a aprins
A început să ardă, să mă învăluie
Şi pe un ultim ţipăt, închid uşa.
Urletele tale…
Îmi ard sufletul. Mă conduc. Mă încântă.
Mă sperie. Mă agită.
Mă doboară. Mă ridică. Mă izgonesc în viaţă.
Nu mă uit în urmă.

© Vartolomei Grigori

Tu şi cu mine.

Nu mă urî pentru ceea ce sunt
Iubeşte-mă pentru ce o să te mint
Nu sunt un romantic
Dar pot fi oricând insensibil
Fără inimă o să te îngrop în propriile-ţi vise
O să te atac, o să mă prefac că simt şi o să te-nving.
O să privesc cum iubirea ţi se coagulează şi rămâne o rană.
O să te folosesc, o să te arunc şi iar o să te folosesc
Totul se face după bunul meu plac
O să fac apel la plăcere
O să te disec. O să te formez.
O să te imprăştii. O să te culeg.
O să te iau şi o să te aprind.
Până la urmă eşti o floare din rai.

© Vartolomei Grigori

M-AM TREZIT DEODATA INFASURAT IN PIELEA TA STRAVEZIE DE FATA NEBUNA

M-am trezit deodată înfăşurat în pielea ta străvezie de fată nebună

Şi simţeam gustul sărat al mării albastre prin ochi, prin pori,

Prin sentimentele care foşneau a valuri.

Am ieşit în oraş şi lumea se tot uita mirată la mine:

„Cum de poţi purta, băiete, pielea asta de fată tânără ?”

„Eşti indecent, băiete !”,

Iar eu treceam mai departe

Şi-mi încărcam umerii cu tăceri, bătăi de aripi,

Mici crucificări personale…

Străzile străluceau cumplit

Şi mă tot obişnuiam să alunec uşor prin pielea ta străvezie

Care devenea din ce în ce mai mult EU.

Până într-o zi…

Când străzile nu au mai râs de mine.

Oamenii nu m-au mai călcat în picioare…

Un înger trist s-a oprit lângă mine şi mi-a spus:

„Tu eşti altfel acum.

Te-ai mai obişnuit cu aerul, nu-i aşa?”

Şi toţi oamenii îmi zâmbeau, se simţeau acum confortabil cu prezenţa mea…

Iar eu, îngrozit, mi-am dat seama că mă transformasem în EU…

Şi pielea ta frumoasă de fată nebună se pierduse în hăul sufletului meu…

Daniel Kitu

C’est pas une chanson d’amour

-         Stai jos! Te rog să taci şi să mă asculţi! Nu ştiu nici măcar dacă-ţi pasă sau dacă ţi-a păsat vreodată! Dar nu mă mai interesează! A venit rândul tău să asculţi şi să înţelegi că nu întotdeauna ai dreptate! Deşi ştii prea bine cum reuşeşti să amăgeşti pe oricine ţi s-ar ivi în cale, totuşi pari prea mândru ca să te poţi stăpâni! Lasă-mă să cred că nu eşti tu acesta! Minte-mă! Ascunzi atât de multe răutăţi încât mă îngrozeşte faptul că ceea ce iubesc la tine sunt doar nişte ochi negri, mari şi goi ce privesc în neant şi gura cu buze rozalii şi moi ce nu mai e demult a mea! Poate că aşa aş vrea să şi rămână, dar am obosit! Eu trebuie sa fiu tu, iar tu să pretinzi o iluzie; ce joc stupid! Dar ştii că s-a terminat, tu întotdeauna ştii! Te urăsc pentru perfecţiunea ta imperfectă! Te urăsc pentru că te iubesc prea mult! Te urăsc pentru frumuseţea trupului tău puternic conturat, ascunzând indicii numai de mine cunoscute; un trup ce-mi aparţine în totalitate: îţi iubesc gâtul, pieptul, braţele puternice, dar calme, palmele-ţi grave dar îmbătătoare, nasul nici prea mare, nici prea mic… toate vor fi veşnic ale mele! Chiar de mă vei obliga, nu ţi le voi înapoia! Te urăsc pentru şarmul de care te foloseşti pentru a mă înduioşa! Te urăsc pentru vocea ce obişnuia să îmi alinte urechea cu şoapte blânde şi armonioase! Te urăsc pentru felul în care mă atingi, te urăsc pentru sărutarea-ţi însetată şi voluptoasă, te urăsc pentru zâmbetul cu care m-ai cucerit şi mi-ai arătat că există fericirea, te urăsc pentru privirea nonşalantă ce mă trezeşte în zori şi în care se revarsă sentimente pe care numai tu le poţi avea! Te urăsc pentru că te iubesc! Te iubesc pentru că te urăsc! Nimeni vreodată nu mi-a mai făcut atâta rău, dar numai tu poţi să o faci! Mă otrăveşti cu tăcerile tale şi m-ai făcut dependentă de tine! De-asta nu-ţi voi da drumul niciodată! Ciudat fel de a iubi mai ai! Şi nici măcar nu ştiu dacă de fapt mă iubeşti! Oare chiar exişti? Mi-e teamă că tu nu eşti decât în imaginaţia mea şi mă voi trezi cu absenţa prezenţei tale. Şi ştii bine că nu ar fi prima dată! M-ai lăsat singură crezând că ai dispărut; însă ai apărut ca din ceaţă cu un buchet de crini albi şi mi-ai spus că eşti un nenorocit, dar că mă iubeşti. Şi te-am crezut! Cum altfel?! Eşti un mare mincinos! Să nu încetezi vreodată cu minciunile, căci nu te voi mai iubi. Tu nu poţi exista fără toate acestea şi pentru toate acestea eu te iubesc! Şi vei fi al meu pentru totdeauna, însă acum te urăsc! Te urăsc pentru 5 minute, atât cât mi-a luat să-ţi spun toate astea! Cadourile tale cele mai de preţ au fost lacrimile mele; tu eşti un iubit dificil! Dar nu-mi pasă! Te vreau! Te vreau în toată splendoarea ta! Să nu uiţi vreodată că m-ai rănit, dar sărutându-mi rănile mi le-ai umplut cu veninul iubirii tale arzătoare. Prin tine exist! Eşti al meu şi te urăsc pentru asta! Tu eşti perfecţiunea şi armonia lipsurilor şi imperfecţiunii mele! Ţi-am pierdut iubirea, s-a răspândit pretutindeni prin mine! Gata! Acum poţi să pleci! Eşti gol şi fumuriu, nu te mai ai pe tine; rămâi al meu!

EL se repede către EA, o lipeşte de el până ce trupurile lor aproape se contopesc şi o sărută aşa cum numai el are putea să o facă. Rămân îmbrăţişaţi, tăcuţi, privindu-se în ochii ce sugerau o iubire nemărginită ce izvora din ei şi sărutându-se la intervale regulate pentru a se sătura unul de celălalt până la lăsarea întunericului.

~ Elena Coman ~