Sentiment murdar

Esti doar un obstacol
Tu esti tu…
Iar eu…vreau realitate
Miros de pulbere fina
Iti explodeaza simturile…
Emotiile te scot la iveala.
Te miri si vrei sa ma concepi.
Nu te obosi sa intelegi, nu te obosi sa ma crezi,
Nu te obosi sa treci totul in abstract
Nu te obosi sa mai visezi
Traieste’ti clipa, joaca-ti sentimentele
Inima ta e pot-ul si in sange ai zarurile
Victoria nu este totul
Atunci de ce tu si nu alta?
De ce iubire in loc de soare si lumina?
Stop !
Miros de pulbere fina
Si benzina in ochii tai.
Iubirea incendiara si dorinta carnala.
Apar ochii de copil prin gratii de vise.
Viata vesnica si moarte usoara.
Esti numai tu.
Esti demon iar inima-mi iti este cusca
Esti copila dar sufletul ti-e murdar.
Esti prima mea greseala dar ultima alegere corecta.

© Vartolomei Grigori

Nepăsare

Dacă stăteam mereu împreună, cum era?
oare mai tânjeam după tine?
oare o simplă adiere a parfumului tău mă aruncă în infern?
Sau totul era anost. Tu mă sărutai. Eu mă aratam atras.
Joc şi joacă. Foc şi benzină. Noi doi.
alee din becuri sparte. Amintiri şi înţepături de frig
Tot îmi pătrunde în ligamente şi îmi carbonizează sufletul
Tu eşti păcatul originar. Iar eu n-am ce face.
Am îndrăznit să te iubesc.
Iar tu mi-ai arătat de ce eşti în stare.
Miraje. Miraje şi tutun.
Toate astea se învârteau în jur
Epiderma ta mă ducea la colaps.
Atracţie copilărească şi rama realităţii
Mă ataci. Te crezi câştigătoare.
Nu îţi dărâm visele.
Apare şi furtuna.
Te apropii de mine şi mă încătuşezi.
Brusc îşi face apariţia un zâmbet demonic.
Mă crezi neputincios. Ochii tăi trădează.
Trădează lacrimi vărsate. Trădează iubiri uitate.
Trădează ca o să mă laşi aici şi o să mă incendiezi.
Şi mai ales te trădează pe tine.
Hohote şi lacrimi.
Atât îţi mai dau. Te privesc scurt.
Să trec şi de asta.
O să calc peste tine iar.
O să te lovesc. O să te pun la pământ
Şi o să te aprind doar dintr-o privire.
Şi s-a aprins
A început să ardă, să mă învăluie
Şi pe un ultim ţipăt, închid uşa.
Urletele tale…
Îmi ard sufletul. Mă conduc. Mă încântă.
Mă sperie. Mă agită.
Mă doboară. Mă ridică. Mă izgonesc în viaţă.
Nu mă uit în urmă.

© Vartolomei Grigori

Capcană

Mi-ar face plăcere să fiu prinsă măcar o dată… într-o fotografie. Să fiu nevoită să zâmbesc alături de ceilalţi şi să mă dizolv în atmosfera relaxată, comică, melancolică, romantică sau ciudată care a fost imortalizată. Să-mi îngheţ prezenţa într-un singur loc în care mi-a plăcut să fiu eu şi în care aş putea să trăiesc fericită; într-un album, până la adânci bătrâneţi, fără să simt trecerea timpului, schimbările lumii, ale mele.
Sau într-un tablou, fie că e el abstract sau un peisaj din natură. Mi-ar plăcea să mă pierd prin el şi să-l explorez, înţelegând fiecare punct al planului din spatele privirii unui amator. M-aş propti sub un copac cu aur pe ramuri şi aş lăsa vagi raze de soare palid să-mi mângâie chipul, iar sunetul vântului prin frunze să-mi fie muzica.
Ori într-o partitură pentru pian. Să mă agăţ de fiecare nota şi să o trag sau să o împing după bunul plac, creând sunetul ideal, multiplicat până la final de portativ. Aş fi poate semnul de pauză, ca pianistul să se gândească pentru o fracţiune de secundă… la mine; apoi degetele să-i pornească în aceleaşi mişcări frenetice, rătăcindu-şi gândurile prin labirintul alb-negru.
In acest moment, orice capcană mi-ar părea o ofertă tentantă, numai să evadez de mine!

© Lorena Bălan